Contactează-ne
031 438 73 21

Circuit
America de Vest și Hawaii 2019

26.04 - 13.05.2019
(18 zile/15 nopți)

 

Descoperă alături de noi cele mai frumoase locații din America de Vest și Hawaii

Tarif: 4210 euro/persoană

  • Perioada: 26 Aprilie - 13 Mai 2019
  • Durata: 18 zile/15 nopți
  • Circuit America de Vest - Hawaii
  • Tarif: 4210 euro/persoană
Contactează-ne la:
031 438 73 21

Detalii program Circuit America de Vest și Hawaii, pe scurt:

  • Bilet de avion pentru zbor international Bucuresti - San Francisco; Los Angeles - Bucuresti și pentru zborurile interne;
  • Incluse toate taxele la obiectivele turistice specificate în program; 
  • Cazare 15 nopți la hoteluri de 3* sup. și 4*;
  • Ghid local vorbitor de limba engleză pentru tururile și transferurile incluse;
  • Mesele menționate în program; 
  • Inclusă asigurarea complexă de călătorie.  
Vezi mai jos detaliile programului
  • Ziua 1: Sosire în San Francisco
    Te vei întâlni cu însoțitorul de grup pe aeroportul Henri Coandă din București și te vei îmbarca pentru zborul internațional.
    După sosirea pe aeroportul din San Francisco vei fi transferat la hotel.
    Mese incluse - Cină
  • Ziua 2: San Francisco
    Vei pleca într-un tur al cosmopolitului oraș San Francisco. San Francisco este unul din cele mai fotografiate și filmate metropole din lume, un mix între istorie și modernismul sofisticat. Construit pe mai multe coline, orașul este o bijuterie a golfului de la poalele acestor dealuri. Punctele de interes pe care le vei vizita sunt: cartierul financiar Union Square, cel mai animat cartier din întregul San Francisco ce cuprinde hoteluri, restaurante, baruri, cafenele, galerii de artă și cluburi de noapte. Chinatown este un punct de interes în San Francisco, fiind cel mai mare Chinatown din afara Asiei, dar și cel mai vechi de acest gen din America de Nord. Este unul din atracțiile de top ale metropolei San Francisco. Vei traversa apoi celebrul Golden Gate, pentru a ajunge în micuțul orășel Sausalito dincolo de golf pentru a realiza cele mai frumoase poze.
    Vei lua feribotul până la Insula Alcatraz și vei vizita faimoasa fostă închisoare federală, devenită azi muzeu. Amplasamentul acesteia oferă totodata și o panoramă încantatoare asupa orașului și asupra Podului Golden Gate.
    Mese incluse - Mic dejun
  • Zilele 3 - 4: San Francisco
    Vei avea aceste zile libere la dispoziție pentru a explora pe cont propriu orașul San Francisco. Îți recomandăm să nu ratezi ocazia de a face o plimbare cu cable car, să petreci cateva ore în Fisherman’s Wharf, să vizitezi Presidio și bineînțeles să traversezi cu tram car-ul Golden Gate Bridge. Înconjurat din trei părți de mare și construit pe cele 50 de coline, orașul oferă priveliști extraordinare și nenumarate oportunități de petrecere a timpului.
    Mese incluse - Mic dejun
     
  • Ziua 5: San Francisco - Las Vegas
    Vei fi transferat de la hotel la aeroport în San Francisco.
    Zbor intern San Francisco - Las Vegas.
    După sosirea pe aeroportul din Las Vegas vei fi transferat la hotel.
    Mese incluse - Mic dejun
  • Ziua 6: Las Vegas - Grand Canyon - Las Vegas
    Te vei îndrepta spre Marele Canion, dar pentru început te vei opri la Barajul Hoover. Vei vizita din exterior Hoover Dam, cunoscut și ca Boulder Dam, o construcție impresionantă, considerată una din cele șapte minuni industriale ale lumii. Vei avea parte apoi de o experiență inedită vizitând interiorul acestei impresionante construcții.
    Vei vizita apoi partea vestică a celui mai impresionant canion din lume, canion ce este format pe raul Colorado. Monumentalul Grand Canyon face parte aproape integral din Parcul National Grand Canyon - unul dintre primele parcuri naționale ale SUA. Vei avea ocazia să te bucuri de o priveliște unică de pe Skywalk, o platformă suspendată, din sticlă, construită pe unul dintre pereții vestici ai Marelui Canion. După ce vei vizita Marele Canion, te vei intoarce în Las Vegas.
    Mese incluse - Mic dejun
  • Ziua 7: Las Vegas
    Astăzi ai o zi întreagă la dispoziție pentru a te relaxa sau pentru a explora pe cont propriu orașul Las Vegas. Iubitorilor de artă le recomandăm să viziteze capodoperele unora dintre cei mai mari artiști ai lumii la Muzeul Guggenheim Hermitage din Resortul The Venetian (resort în care este reprodusa atmosfera Veneției italiene). Lângă Venețian se află unul dintre resorturile cele mai luxoase - MGM Grand. ÎȚi recomandăm să nu ratezi, în interiorul cazinoului MGM Grand, Habitatul leilor. Bellagio, cu principala atracție - fântanile, este faimos și pentru eleganța interioarelor și pentru Fiori di Como, 2.000 de flori din sticlă care acoperă 190 m². Poți merge la Ceasar Palace, resort ce redă atmosfera Romei. Nu uita să arunci o monedă în replica Fantanii Trevi. Poți face poze memorabile Excalibur, resort cu cea mai spectaculoasă fațadă, ce reproduce un castel medieval cu toate detaliile arhitectonice. La Resortul Paris, asa cum reiese din nume vei trăi experiența capitalei Franței, ca atmosferă, muzică și gastronomie, New York - resort reproduce în toate detaliile metropola americană, incluzând Statuia Libertății și Insula Manhattan.
    Mese incluse - Mic dejun
  • Ziua 8: Las Vegas - Los Angeles
    Vei fi transferat către “orașul îngerilor” Los Angeles. Pe traseu vei trece prin Calico, un așa numit “ghost town” cu arhitectura specifică așezarilor din vestul sălbatic, surprinsă în filmele americane. Calico iși întâmpină oaspeții cu animatori costumați în șerifi sau cowboy. Îți vei continua apoi drumul spre Los Angeles.
    Mese incluse - Mic dejun
     
  • Ziua 9: Los Angeles
    Vei face un tur al orașului californian și vei vedea principalele sale atracții turistice. Vei vizita Downtown LA, zona financiară a orașului, atractivă în special pentru zgârie norii impresionanți și cartierul mexican, după care te vei plimba pe Hollywood Walk of Fame Street (Hollywood Boulevard), strada pe care sunt imortalizate stelele filmului. De asemenea vei vizita și Mann’s Chinese Theatre, deschis în 1927 sub numele Grumann’s Chinese Theatre, care se remarcă prin arhitectura deosebită, dar și prin dalele de ciment în care sunt imprimate urmele mainilor și picioarelor celor mai importante personaje din istoria filmului și a muzicii. Vei vizita Beverly Hills, zona rezidențială a vedetelor și Rodeo Drive, celebra stradă cu magazine de lux. Vei continua apoi cu Santa Monica, localitate celebră pentru plajele sale și te vei pllimba pe Santa Monica Pier.
    Mese incluse - Mic dejun
  • Ziua 10: Los Angeles
    Ziua este liberă pentru relaxare sau pentru a vizita pe cont propriu orașul. Daca timpul îți va permite, fă o incursiune în San Diego sau vizitează Disneyland. Îți recomandăm o vizită la Parcul Universal Studios.
    Mese incluse - Mic dejun
  • Ziua 11: Los Angeles - Honolulu
    Astăzi însoțitorul de grup se va întoarce în țară cu ceilalți turisti.
    Ți se va asigura transferul de la hotel la aeroportul din Los Angeles.
    Zbor intern Los Angeles - Honolulu.
    După sosirea pe aeroportul din Honolulu vei fi transferat la hotel.
    Mese incluse - Mic dejun
  • Zilele 12,13,14 și 15: Honolulu
    Vei dispune așa cum dorești de zilele petrecute în aceste locuri exotice; te poți relaxa la plajă, poți apela la facilitățile resortului sau poți vizita insula. Capitala statului insular Hawaii - Honolulu, importantă destinație turistică și de agrement este situat în Golful Mamala de pe Insula Oahu - a treia insulă ca mărime din arhipelag. Honolulu este un oraș cu o bogată moștenire culturală și istorică, cu atracții precum Muzeul Bishop, Iolani Palace - casa ultimului monarh polinezian - Regina Liliuokalani, China Town sau Aloha Tower, odinioară cea mai înaltă construcție pe o rază de 4.000 de km.
     
  • Ziua 16: Honolulu - Los Angeles
    Ți se va asigura transferul la aeroportul din Honolulu.
    Zbor intern Honolulu - Los Angeles.
  • Zilele 17 și 18: Plecare din Los Angeles și sosire în București
    Ți se va asigura transferul la aeroportul din Los Angeles.
    Zbor internațional Los Angeles - București.
SERVICII INCLUSE:
- Bilet de avion pentru zbor internațional București - San Francisco; Los Angeles - București;
- Bilet de avion pentru zbor intern San Francisco - Las Vegas
- Bilet de avion pentru zbor intern Los Angeles - Honolulu;
- Bilet de avion pentru zbor intern Honolulu - Los Angeles;
- Cazare 15 nopți la următoarele hoteluri: Holiday Inn Express & Suites San Francisco Fishermans Wharf 4* (San Francisco), în cameră dublă standard; Mgm Grand & Casino 4* (Las Vegas), în cameră mare și Park Shore Waikiki 3* sup. (Honolulu), în cameră dublă standard.
- Mesele menționate în program: 10 zile cu mic dejun și o cu cină;
- Toate tururile și transferurile în conformitate cu itinerarul;
- Toate taxele de intrare la obiectivele turistice menționate în program;
- Ghid local vorbitor de limba engleză pentru tururile și transferurile incluse;
- Însoțitor de grup din partea Eturia;
- Bacșiș ghizi locali și șoferi;
- Asigurarea complexă de călătorie;
 - Serviciu telefonic de urgențe 24/7;
- Transportul se va face cu mașina privată și în sharing basis, împreună cu alți turiști, conform itinerarului.
 
SERVICII SUPLIMENTARE:
- Early check-in, late check-out;
- Taxă și formalități de obținere a vizei din Statele Unite ale Americii: 160 USD;
- Excursie de o zi în Napa Valley și Sanoma Valley 155 USD/persoană;
- Excursie de o zi în Parcul National Yosemite 180 USD/persoană;
- Taxă de bagaj 30 USD/bagaj pentru zborul intern operat de United Airlines/suplimentar.
 
DISCOUNT PENTRU EARLY BOOKING:
În cazul în care rezervați și achitați integral această vacanță, se acordă următoarele reduceri:
- Cu 8 luni de zile înainte de data plecării: 5% din tariful pachetului de vacanță;
- Cu 7 luni de zile înainte de data plecării: 4% din tariful pachetului de vacanță;
- Cu 6 luni de zile înainte de data plecării: 3% din tariful pachetului de vacanță;
- Cu 5 luni de zile înainte de data plecării: 2% din tariful pachetului de vacanță.
  
  
  
  
 

Oferă-ți un Circuit memorabil în America de Vest și Hawaii
Rezervă-ți acum o vacanță inedită!

031 438 73 21
oferte@tui-travelcenter.ro